Un bărbat în vârstă de 26 de ani, din comuna Brebeni, judeţul Olt, a fost prins în trafic cu o alcoolemie de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Coteana, au oprit pentru control, în comuna Ipotești, pe data de 3 iunie, ora 01.25, un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani, din comuna Brebeni, județul Olt.
Întrucât șoferul mirosea puternic a alcool, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar plăcuțele cu numărul de înmatriculare montate pe autoturism aparțin altui vehicul.
În cauza, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
(Te-ar putea interesa și: INCENDIU AUTO INTR-O SPĂLĂTORIE SELF-WASH, IN MARAMUREȘ! VIDEO)
Dacă dețineți informații despre acest subiect, ne puteți scrie pe Whatsapp la 0770660588, sau pe adresa de e-mail: [email protected].
[…] Bărbat din Olt prins la volan, fără permis de conducere și cu o alcoolemie de 0,77 mg/l! […]