Pompierii români aflați în misiune în Franța au participat la prima intervenție din cadrul programului european de pre-poziționare, contribuind la stingerea unui incendiu de vegetație și fond forestier izbucnit în departamentul Aude. Cei 23 de salvatori români au acționat alături de peste 500 de pompieri francezi în condiții dificile, marcate de vânt puternic și relief accidentat.
Pompierii români din cadrul modulului național specializat în stingerea incendiilor de pădure au desfășurat, în noaptea de marți spre miercuri, prima misiune de intervenție pe teritoriul Franței. Aceștia au fost mobilizați pentru stingerea unui incendiu de vegetație și fond forestier izbucnit în zona localității Pouzols-Minervois, din departamentul Aude, în sudul țării. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), cei 23 de pompieri români au intervenit în sectoarele repartizate de autoritățile franceze, contribuind la limitarea propagării flăcărilor și la protejarea locuințelor aflate în zonele amenințate.
Intervenția s-a desfășurat în condiții dificile, din cauza vântului puternic, a reliefului accidentat și a vegetației dense, factori care au favorizat extinderea rapidă a incendiului și apariția mai multor focare. În cadrul misiunii, salvatorii români au folosit trei autospeciale de stingere a incendiilor de pădure, o autospecială de mare capacitate de 10.000 de litri, o cisternă de 30.000 de litri și o autospecială radio destinată asigurării comunicațiilor. La intervenție au participat peste 500 de pompieri, dintre care 23 au fost din contingentul României.
Te-ar putea interesa și: Turcia vrea să vândă sistemele rusești S-400 unui stat din Golf. Planul îi pune în dificultate pe americani și bucură Moscova
După încheierea operațiunilor, echipajele s-au retras în baza de operații pentru refacerea capacității de intervenție și pregătirea în vederea unor eventuale noi misiuni.
Modulul românesc participă, în perioada 1–31 iulie 2026, la programul european de pre-poziționare organizat în Franța de Direcția Generală pentru Protecție Civilă și Operațiuni Europene de Ajutor Umanitar (DG ECHO), prin care statele participante sprijină autoritățile franceze în combaterea incendiilor de vegetație și de pădure pe durata sezonului cu risc ridicat.

