În urmă cu doar câteva ore s-au deschis secțiile de votare și încă de la primele ore au fost sesizate mai multe nereguli!
La data de 9 iunie a.c., în jurul orei 08.45, polițiști din cadrul Poliției Orașului Murfatlar au fost sesizați cu privire la faptul că unui alegător i s-ar fi înmânat mai multe buletine de vot.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la fraudă de vot, transmite IPJ Constanța.
17 sesizări cu caracter electoral au fost primite și sunt gestionate corespunzător și în mod echidistant, după încheierea verificărilor urmând a se stabili care dintre acestea se confirmă, transmite IPJ Olt.
De la momentul începerii procesului de vot, au fost înregistrate 73 de sesizări de posibile încălcări ale legii, cu 37,6% mai puține față de incidentele sesizate până la aceeași oră la alegerile locale și parlamentare precedente. Dintre acestea, 19 nu s-au confirmat, iar alte 17 sunt în curs de verificare.
Până la acest moment, s-au întocmit dosare penale pentru 11 posibile infracțiuni.
De asemenea, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale: 9 avertismente și 8 amenzi de 7.800 de lei.
Au fost primite mai multe sesizări despre nereguli cu privire la buletinele de vot: alegătorii ar fi primit buletine de vot gata ștampilate ori mai multe decât aveau dreptul, sau dimpotrivă, mai puține. Toate sesizările se verifică cu celeritate în vederea luării măsurilor legale, se arată ăn comunicatul IPJ Hunedoara.
În Arad, efectivele MAI au aplicat 15 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 9.600 de lei. Totodată, s-au întocmit 6 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni.
(Te-ar putea interesa și: ALEGERI CU MITĂ ȘI BĂTĂI! CANDIDATUL LA PRIMĂRIA BĂNEASA A LUAT LA BĂTAIE UN ALEGĂTOR!)
Dacă dețineți informații despre acest subiect, ne puteți scrie pe Whatsapp la 0770660588, sau pe adresa de e-mail: [email protected].
[…] Nereguli la vot în toată țara! […]