Nicușor Dan prezintă bilanțul modernizărilor din parcurile bucureștene în 2024.
Conform raportului, autoritățile au amenajat 17 noi spații de joacă și fitness în șapte parcuri majore din Capitală: Floreasca, Regele Mihai I (fostul Herăstrău), Izvor, Băneasa, Carol, Tineretului și Parcul Circului.
Una dintre realizările notabile a fost restaurarea aleilor istorice din Grădina Cișmigiu, alături de reabilitarea cuvei și a malurilor Lacului Mare.
În Parcul Tineretului, autoritățile au finalizat reparațiile la podul principal și au efectuat lucrări de curățare a lacului.
Primăria Capitalei a desfășurat o amplă campanie de plantare, adăugând 574 de copaci noi în principalele parcuri ale orașului, inclusiv Cișmigiu, Parcul Circului, Regele Mihai I, Tineretului, Verdi, Carol și Floreasca. Arborii au fost plantați și în alte spații verzi, precum și pe aliniamentele stradale din București.
(Te-ar putea interesa și: Un autoturism a luat foc în parcarea unui bloc din Arad! VIDEO)
Dacă dețineți informații despre acest subiect, ne puteți scrie pe Whatsapp la 0770660588, sau pe adresa de e-mail: [email protected].