Partidul AUR, situat pe locul doi la alegerile parlamentare din 1 decembrie, a declarat înaintea consultărilor de la Palatul Cotroceni că „nu îl consideră pe Klaus Iohannis un președinte legitim”, subliniind că, oficial, mandatul acestuia se încheia pe 21 decembrie.
AUR refuză consultările cu Klaus Iohannis
Reprezentanții AUR au anunțat că nu vor participa la consultările cu Klaus Iohannis, motivând că nu îi recunosc legitimitatea ca președinte.
„Ne dorim ca fostul locatar al Palatului Cotroceni să părăsească funcția. Am adus chiar și o dubă pentru mutări, relocări și debarasări. Începând de astăzi, Klaus Iohannis este un președinte ilegitim”, a declarat George Simion în fața Palatului Cotroceni.
El a adăugat că prezența sa acolo are scopul de a transmite un mesaj clar: „Iohannis trebuie să plece”.
(Te-ar putea interesa și: Klaus Iohannis, primele declarații după retragerea PSD de la negocieri: ”Avem atacuri hibride la adresa României”)