Guvernul australian a anulat viza rapperului american Kanye West, cunoscut pentru controverse, din cauza unei melodii în care îl glorifică pe liderul nazist Adolf Hitler, informează AFP și Agerpres
Ministrul australian de Interne, Tony Burke, a declarat pentru postul ABC că Australia nu tolerează promovarea nazismului pe teritoriul său. „Nu avem nevoie de așa ceva în țara noastră”, a afirmat el.
Ye, numele legal al artistului de 48 de ani, a lansat pe 8 mai piesa intitulată „Heil Hitler”, cu ocazia a 80 de ani de la înfrângerea Germaniei naziste în cel de-Al Doilea Război Mondial.
Deși melodia a fost interzisă pe platforme mari precum YouTube, aceasta a acumulat rapid milioane de vizualizări pe rețeaua socială X. Videoclipul prezintă figuranți afro-americani în costume tradiționale, care repetă în cor salutul nazist, în timp ce Hitler, dictatorul responsabil pentru genocidul a milioane de evrei în Europa, apare în imagine.
Piesa se încheie cu un discurs al lui Hitler, intensificând astfel natura controversată a materialului.
Tony Burke a menționat că rapperul, al cărui soț este cetățean australian, a călătorit frecvent în Australia pentru a-și vizita familia. „A făcut numeroase comentarii ofensatoare, iar după lansarea acestui cântec, autoritățile noastre au revizuit situația și i-au retras viza”, a explicat ministrul.
Deși anularea vizei nu interzice organizarea de concerte, Burke a subliniat că Australia nu va accepta importul urii sub nicio formă. El a adăugat că fiecare cerere de viză este analizată cu atenție, iar libertatea de exprimare este respectată, dar „nu vom permite să aducem fanatism și ură pe teritoriul nostru”.
Fostul superstar al muzicii, câștigător a 24 de premii Grammy, a fost implicat în ultimii ani în mai multe scandaluri legate de declarații antisemite și declarații de simpatie pentru regimul nazist.
De asemenea, Kanye West, cunoscut pentru susținerea fostului președinte american Donald Trump, a fost prezent luna trecută la tribunal pentru a-l sprijini pe rapperul P.Diddy, judecat pentru trafic de persoane și alte infracțiuni.
Artistul urmează să susțină singurul său concert european din acest an pe 20 iulie, în Bratislava, Slovacia, unde peste 3.000 de persoane au semnat o petiție pentru anularea evenimentului, iar două organizații au acuzat că acesta promovează deschis ideologia nazistă.
(Te-ar putea interesa și: Tensiuni comerciale în Asia! Trump își modifică abordarea în vederea unui compromis)
Dacă dețineți informații despre acest subiect, ne puteți scrie pe Whatsapp la 0770660588, sau pe adresa de e-mail: [email protected].