STIRI RECENTE

AUR TE AUDE: Viceprimarul Andrei Ohaci, consilierul general Ștefan Oprea și senatorul Ciprian Iacob, în dialog direct cu cetățenii! VIDEO

Campania „AUR TE AUDE” a ajuns în București, în zona Bucur Obor, unde reprezentanții partidului au discutat direct cu cetățenii despre problemele comunității. AVMNews a fost prezent la eveniment și a obținut declarații în exclusivitate de la viceprimarul Sectorului 2, Andrei Ohaci,de la Ștefan Oprea, consilier general AUR la Primăria Capitalei căt și de la Senatorul Ciprian Iacob.

Campania „AUR TE AUDE”, inițiată de Alianța pentru Unirea Românilor, a continuat astăzi în Sectorul 2 al Capitalei, în zona Bucur Obor, unde reprezentanții formațiunii au stat de vorbă cu cetățenii despre problemele cu care se confruntă zi de zi.

În cadrul evenimentului desfășurat, Andrei Ohaci, viceprimarul Sectorului 2, a discutat cu cetățenii și a răspuns întrebărilor presei. Reporterii AVMNews l-au întrebat care sunt cele mai frecvente nemulțumiri pe care le-a auzit din partea cetățenilor și ce soluții are administrația locală pentru acestea.

Andrei Ohaci: „Nu avem suficiente locuri de parcare”

Viceprimarul Sectorului 2 a declarat că una dintre cele mai mari probleme semnalate de locuitori este lipsa locurilor de parcare.

Sunt multe probleme în Sectorul 2, multe probleme cu care ne confruntăm de la fosta administrație. Să vă spun câteva dintre ele. Cea mai mare problemă a locuitorilor Sectorului 2 este în legătură cu parcările inexistente. Nu avem locuri suficiente de parcare pentru că fostul primar Radu Mihaiu a luptat împotriva oamenilor și nu a fost pentru oameni. El și-a dorit doar să pună stâlpișori și doar asta a făcut”, a declarat Andrei Ohaci pentru AVMNews.

Potrivit viceprimarului, problema parcărilor reprezintă una dintre principalele nemulțumiri întâlnite în dialogul direct cu cetățenii, mai ales în cartierele aglomerate ale sectorului.

Spațiile verzi, o altă preocupare majoră

Un alt subiect ridicat de cetățeni în cadrul campaniei este cel al spațiilor verzi. Andrei Ohaci susține că Sectorul 2 se confruntă cu un deficit în această privință și că actuala administrație încearcă să remedieze situația.

A doua problemă foarte importantă sunt spațiile verzi. Suntem deficitari la această problemă. Dacă acesta(Radu Mihaiu) a plantat stâlpișori, noi anul acesta am început să plantăm stâlpișori-pom, pentru că este foarte important să avem un mediu cât mai prietenos”, a afirmat viceprimarul.

Acesta a precizat că extinderea și întreținerea zonelor verzi reprezintă una dintre prioritățile administrației locale în perioada următoare.

Critici privind gestionarea salubrizării

În cadrul interviului acordat jurnaliștilor AVMNews, Andrei Ohaci a abordat și problema gestionării deșeurilor, despre care spune că este una dintre dificultățile moștenite de la fosta administrație.

O altă problemă destul de gravă reprezintă problema gunoaielor. Haideți să vă spun ce a făcut aici același Radu Mihaiu. După patru ani în care nu s-a făcut nimic în Sectorul 2, ba din contră, s-au făcut lucruri împotriva cetățenilor, astăzi se văd rezultatele. A luat un program pe fonduri europene pentru colectarea fracției uscate și a amplasat acele containere, însă nu le putem folosi pentru că nu există contractul de salubritate necesar. În momentul de față, acestea nu pot fi utilizate”, a declarat viceprimarul.

Declarațiile reprezintă punctul de vedere al lui Andrei Ohaci și vin în contextul unei dispute politice mai ample privind modul în care a fost administrat Sectorul 2 în mandatul anterior, de către fostul primar Radu Mihaiu

Ștefan Oprea: „Nicușor Dan ignoră milioane de români care și-au pus speranța în AUR”

La evenimentul organizat în zona Obor a fost prezent și Ștefan Oprea, consilier general AUR în cadrul Consiliului General al Municipiului București. În cadrul discuțiilor purtate cu participanții și reprezentanții presei, acesta a comentat situația politică de la nivel național și rolul președintelui Nicușor Dan în actuala criză guvernamentală.

Reporterii AVMNews l-au întrebat care sunt deciziile concrete ale președintelui pe care le consideră responsabile pentru efectele negative resimțite de cetățeni.

În răspunsul său, Ștefan Oprea a susținut că principala problemă este excluderea AUR din discuțiile privind formarea viitorului Guvern, în ciuda rezultatelor electorale și a poziției ocupate de partid în Parlament.

Nicușor Dan încalcă spiritul Constituției prin simplul fapt că ignoră Partidul AUR din orice înseamnă discuții privind guvernarea. AUR este a doua forță politică din Parlament și este principala forță politică în sondajele de opinie. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că românii nu mai au încredere și nu mai au speranță în cei care au condus România în ultimii 36 de ani”, a declarat Ștefan Oprea.

Consilierul general a afirmat că, în opinia sa, președintele nu ține cont de opțiunile unei părți importante a electoratului și ignoră propunerile formulate de reprezentanții AUR în cadrul consultărilor politice.

Ce face Nicușor Dan? Ignoră acești români care își pun speranța în AUR, ignoră Partidul AUR și ignoră măsurile concrete pe care Partidul AUR le prezintă și le-a prezentat inclusiv în cadrul consultărilor care au avut loc. Însă nu îi pasă absolut deloc și nu este interesat de felul în care România poate fi salvată cu adevărat”, a afirmat acesta.

Ștefan Oprea a mers mai departe și a susținut că actualul șef al statului este preocupat mai degrabă de calculele politice decât de găsirea unor soluții pentru problemele cu care se confruntă România.

El are propria agendă și își pregătește probabil alegerile următoare. Este interesat să nu fie suspendat, dar nu vedem nimic concret despre scoaterea țării din acest impas”, a mai declarat consilierul general AUR.

Prezența lui Ștefan Oprea la evenimentul „AUR TE AUDE” a completat seria discuțiilor purtate cu cetățenii din Sectorul 2, acțiunea fiind prezentată de organizatori ca o oportunitate pentru locuitori de a transmite direct problemele și nemulțumirile pe care le întâmpină atât la nivel local, cât și la nivel național.

Senatorul Ciprian Iacob: „Energia și valorificarea resurselor proprii trebuie să fie prioritățile economice ale României”

La evenimentul organizat în cadrul campaniei „AUR TE AUDE” a fost prezent și senatorul AUR Ciprian Iacob, care a discutat cu cetățenii despre situația economică a țării și despre soluțiile pe care formațiunea le propune pentru redresarea economiei.

Reporterii AVMNews l-au întrebat care ar fi prima măsură economică pe care AUR ar implementa-o dacă ar ajunge la guvernare în perioada imediat următoare.

În răspunsul său, senatorul a explicat că partidul a prezentat deja un set de măsuri în cadrul consultărilor politice și consideră că acestea ar trebui să reprezinte baza unei viitoare guvernări.

„Măsurile economice pe care AUR vrea să le implementeze sunt multiple. De aceea, noi, la consultările de la Cotroceni, am mers cu un document în care am arătat primele zece măsuri care ar fi trebuit să fie implementate încă din prima decadă a unei eventuale guvernări AUR”, a declarat Ciprian Iacob.

„Energia este cheia competitivității economice”

Senatorul AUR a susținut că una dintre prioritățile majore pentru economia românească ar trebui să fie sectorul energetic, pe care îl consideră esențial pentru dezvoltarea și competitivitatea țării.

„Energia este cheia competitivității economice. Ar fi una dintre primele măsuri pe care AUR le-ar avea în vedere într-o eventuală guvernare”, a afirmat acesta.

Potrivit lui Ciprian Iacob, România dispune de suficiente resurse pentru a-și asigura independența energetică, însă acestea nu sunt valorificate la adevăratul lor potențial.

Critici la adresa președintelui Nicușor Dan

În cadrul declarației sale, senatorul a criticat și relația dintre administrația prezidențială și AUR, susținând că formațiunea este exclusă din discuțiile privind viitorul guvern.

Nicușor Dan nu numai că ostracizează în continuare Partidul AUR, dar ignoră și milioane de români care și-au exprimat încrederea în noi. Este inadmisibil să îi cataloghezi pe acești cetățeni drept extremiști sau anti-occidentali doar pentru că au o altă opțiune politică”, a declarat senatorul.

Acesta a susținut că Partidul AUR ar trebui să fie implicat în negocierile privind viitorul executiv, având în vedere rezultatele electorale și susținerea pe care afirmă că o are în rândul populației.

Exploatarea resurselor naturale, a doua prioritate

Pe lângă sectorul energetic, Ciprian Iacob consideră că România ar trebui să își valorifice mai eficient resursele naturale și economice.

O a doua măsură pe care o considerăm viabilă este exploatarea resurselor proprii ale acestei țări. Nu înțelegem de ce România nu folosește la capacitate maximă resursele pe care le are la dispoziție și de ce continuăm să depindem de soluții externe atunci când avem posibilitatea să ne asigurăm singuri o mare parte din necesarul energetic și economic”, a afirmat senatorul.

Potrivit acestuia, dezvoltarea producției interne și utilizarea resurselor naționale ar putea contribui la reducerea costurilor pentru populație și la consolidarea economiei românești.

Andrei Ohaci: „Stau săptămânal de vorbă cu oamenii și încerc să găsesc soluții pentru fiecare problemă”

La finalul discuției, reporterii AVMNews l-au întrebat pe viceprimarul Sectorului 2 ce se întâmplă concret cu sesizările și nemulțumirile colectate în cadrul campaniei „AUR TE AUDE” și cum pot cetățenii verifica rezultatele acestor întâlniri.

În răspunsul său, Andrei Ohaci a explicat că, dincolo de campania națională desfășurată de partid, el menține un contact permanent cu locuitorii Sectorului 2 și consideră că dialogul direct reprezintă una dintre cele mai importante responsabilități ale unui ales local.

Sigur, este o campanie la nivel național, însă noi suntem în Sectorul 2. Eu, ca viceprimar al Sectorului 2, ies săptămânal și stau de vorbă cu cetățenii, iar lor le răspund la fiecare problemă în parte. Stau, îi ascult, iar apoi găsesc soluții pentru rezolvarea lor. Asta trebuie făcut, iar noi nu vorbim la nivel general, ci vorbim concret. Fiecare problemă trebuie rezolvată și trebuie să găsim soluții. Noi vom sta o lună, două, trei luni de zile, cât va fi necesar, aici să stăm de vorbă cu cetățenii Sectorului 2 și vom găsi soluții pentru problemele lor”, a declarat Andrei Ohaci.

Declarația viceprimarului vine în contextul în care tot mai mulți cetățeni reclamă faptul că administrațiile publice comunică insuficient cu oamenii și că multe probleme locale rămân nerezolvate perioade îndelungate. În acest sens, Ohaci susține că preferă dialogul direct cu locuitorii sectorului și identificarea punctuală a problemelor semnalate de aceștia.

De altfel, prezența sa constantă în teren a fost remarcată de mulți dintre participanții la evenimentul de la Obor. Viceprimarul afirmă că întâlnirile regulate cu cetățenii îi permit să înțeleagă mai bine nevoile reale ale comunității și să urmărească personal modul în care sunt rezolvate sesizările primite.

Campania „AUR TE AUDE” va continua în perioada următoare în Sectorul 2, iar reprezentanții formațiunii susțin că vor rămâne în contact direct cu locuitorii pentru a identifica și aborda problemele semnalate de aceștia.

(Te-ar putea interesa și: AUR TE AUDE ajunge în București. Andrei Ohaci invită cetățenii la dialog direct în zona Obor!)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

STIRI RECENTE

NU RATA