6 C
București
sâmbătă, decembrie 21, 2024
spot_img
More

    STIRI RECENTE

    Ciolacu anunță retragerea PSD de la negocieri!

    Marcel Ciolacu a declarat joi că PSD se retrage din negocierile pentru formarea noului guvern, acuzând „pretinși parteneri care simt «silă» să discute cu tine”. El a precizat că PSD va susține prin vot un guvern de dreapta.

    PSD se retrage cu demnitate de la masa discuțiilor, dar nu fugim de responsabilitate. Vom vota în Parlament un guvern de dreapta! O facem pentru că această țară are nevoie urgent de un Guvern care să gestioneze problemele curente până la alegerile prezidențiale care vor urma”, a anunțat Marcel Ciolacu joi dimineață pe Facebook.

    El acuză „pretinșii” parteneri de negocieri și afirmă că PSD va acționa „responsabil”, votând un guvern de dreapta „deoarece țara are nevoie urgent de o conducere care să gestioneze problemele actuale până la viitoarele alegeri prezidențiale.”

    Marcel Ciolacu a declarat ulterior că i-a informat pe colegii lui de această decizie şi a arătat că luni e „o zi foarte bună” să fie votat viitorul guvern format din PNL, USR, UDMR.

    PSD sprijină guvernul de dreapta pentru stabilitate

    Vom vedea în zilele următoare cum vor reuşi cele trei partide de dreapta care au mai fost la guvernare să termine negocierile şi şa cum am anunţat deja public Partidul Social-Democrat va vota acest guvern de dreapta nu neapărat din dragoste de cineva, dar trebuie să fim, cred că, din nou maturii din cameră. România are nevoie de o stabilitate politică care va duce automat şi la o stabilitate economică”, a declarat Marcel Ciolacu joi, la scurt timp după anunțul privind retragerea de la negocieri.

    (Citește și: Călin Georgescu lansează o amenințare gravă la adresa lui Klaus Iohannis! Așa a plecat și Ceaușescu!)

    Ciolacu: Acum trei ani am fost chemați să guvernăm într-o perioadă dificilă

    N-am avut nici eu, nici colegii mei, anumite pretenţii, nici măcar să avem prim-ministru după o guvernare de dreapta pe care o ştiţi cum s-a finalizat, cu o criză socială şi cu un demers deja pornit de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis, în acel moment. Am fost maturi, am adus o coerenţă guvernamental” a spus Ciolacu.

    Liderul PSD a subliniat că partidul a acceptat atunci să intre la guvernare, să îl susțină pe Nicolae Ciucă ca prim-ministru și să stabilească o listă comună pentru alegerile europarlamentare.

    Decizia corectă care a schimbat dinamica politică

    S-a dovedit că a fost o decizie corectă, fiindcă acest trend suveranist nu a reuşit să se impună într-un moment în care s-a impus în multe alte ţări membre. (..) În România au decis să ne acorde votul de 50% atât PSD-ului cât şi PNL-ului. Nu contează pe cine a ajutat această decizie din punct de vedere politic

    Am stabilit că avem şi un calendar de alegeri în septembrie ca să fie şi chiar opţiunea de a avea un candidat unic. Poate găseam o personalitate. Deodată au început atacurile la mine şi la familia mea. Au început atacurile asupra miniştrilor, asupra actului de guvernare. Toată această incoerenţă, toate aceste atacuri au dus la o schimbare de atitudine a românilor, care au preferat un candidat pentru funcţia de preşedinte suveranist, pe care de altfel nu îl cunoştea nimeni şi s-a ajuns ca Partidul AUR să fie al doilea partid ca şi mărime din România

    Ciolacu a menționat că luni este o zi potrivită pentru votul asupra noului guvern

    Invităm, poate luni este cel mai bine, e o zi foarte bună să votăm viitorul guvern format din PNL, USR, UDMR, de fapt e o revenire a guvernului de dreapta, poate de această dată vor reuşi măcar să se ridice, cât de cât, ca să zic aşa, la nivelul actului de guvernare din ultima perioadă, din ultimii trei ani de zile”, a subliniat Ciolacu.

    (Te-ar putea interesa și: Marcel Ciolacu, prima reacție după retrogradarea României de către Fitch!)

    STIRI RECENTE

    NU RATA