5 C
București
miercuri, decembrie 4, 2024
spot_img
More

    STIRI RECENTE

    Jocurile Olimpice: România a egalat numărul de medalii obținute la JO Tokyo 2020 după șase zile de competiție!

    După ce canotorii români au câștigat două medalii în proba de dublu vâsle joi, 1 august, la Jocurile Olimpice de la Paris, delegația tricoloră a ajuns la un total de șase medalii după a șasea zi de competiție, egalând astfel performanța obținută la JO Tokyo 2020.

    În cadrul ediției anterioare a Jocurilor Olimpice din Japonia, România s-a clasat pe locul 46, obținând patru medalii (una de aur și trei de argint), cu o echipă de 100 de sportivi.

    Medalia de aur a fost cucerită la canotaj de Ancuţa Bodnar și Simona Radiş, în proba de dublu vâsle.

    Medaliile de argint au fost câștigate de Mihăiţă Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan Constantin Berariu şi Cosmin Pascari (la patru rame fără cârmaci), Marius Vasile Cozmiuc și Ciprian Tudosă (la dublu rame) și de Ana Maria Popescu (la spadă).

    Jocurile Olimpice 2024

    La JO 2024 de la Paris, sportivii români au cucerit deja tot patru medalii, cu mențiunea că două dintre acestea sunt de aur.

    Aurul a fost adus de David Popovici, la 200 de metri liber şi de Marian Florian Enache şi Andrei Sebastian Cornea, la dublu vâsle.

    Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş au câștigat medalia de argint la dublu vâsle, în timp ce David Popovici a mai câștigat o medalie, bronz în proba de 100 de metri liber.

    La Jocurile Olimpice 2024 de la Paris delegația României este formată din 106 sportivi.

    (Te-ar putea interesa și: Jocurile Olimpice: Andrei Cornea și Marian Enache, primele reacții după câștigarea aurului la dublu vâsle!)

    Dacă dețineți informații despre acest subiect, ne puteți scrie pe Whatsapp la 0770660588, sau pe adresa de e-mail: [email protected].

    STIRI RECENTE

    NU RATA