Dosarul accidentului provocat de un tânăr de 17 ani, care nu deținea permis de conducere, în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon din București, a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Procurorii anunţă, joi, că menţin încadrarea juridică a faptelor în urma accidentului soldat cu moartea unui copil de 9 ani şi rănirea gravă a surorii acestuia, o fetiţă de 7 ani care a suferit amputarea unui picior.
”Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a preluat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti dosarul privind incidentul din parcarea Parcului Pantelimon, soldat cu decesul unui minor şi rănirea gravă a altuia. Încadrarea juridică este cea stabilită de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu poliţiştii din cadrul Brigăzii Rutiere şi Serviciului Omoruri, administrează probele necesare pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele”, anunţă, joi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
În urma accidentului a fost deschis un dosar penal care include mai multe infracţiuni.
În urma accidentului a fost deschis un dosar penal pentru infracţiuni de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului sau modificarea ori ştergerea urmelor acestuia, şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Tânărul de 17 ani care se afla la volan şi a fugit imediat după accident a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Un tânăr de 19 ani, pasager în maşină, care i-a încredinţat autoturismul minorului, a fost plasat sub control judiciar.
Un băiat de 9 ani a murit la locul accidentului, iar sora sa, de 7 ani, a fost grav rănită, fiind încă în spital, cu un picior amputat.
(Te-ar putea interesa și: Percheziții în mai multe orașe din România! Zeci de contrabandiști in vizorul DIICOT!)
Dacă dețineți informații despre acest subiect, ne puteți scrie pe Whatsapp la 0770660588, sau pe adresa de e-mail: [email protected].