20 C
București
miercuri, iulie 3, 2024
spot_img
More

    STIRI RECENTE

    Salariul minim brut crește la 3.700 de lei! Câți bani primesc în mână angajații

    Începând de astăzi, salariul minim pe economie a fost majorat la 3 700 de lei, decizia fiind luată de Guvern la începutul lunii Iunie.

    Începând cu 1 iulie, salariul minim brut garantat în plată va crește la 3.700 lei, reflectând o creștere de 12,12% față de nivelul actual de 3.300 lei. Din această sumă, 300 lei nu vor fi impozitate. Astfel, un angajat va primi în mână o sumă netă de 2.363 lei.

    În România, câți angajați primesc salariul minim

    Conform Ministerului Muncii, aproximativ 760.000 de salariați în România primesc în prezent salariul minim brut garantat în plată, ceea ce constituie 13,9% din totalul salariaților activi.

    De majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată la 3.700 de lei vor beneficia un număr de 1.871.266 salariați.

    Conform Ministerului Muncii, creșterea propusă va contribui pozitiv la creșterea economică prin stimularea ocupării forței de muncă, îmbunătățirea puterii de cumpărare a salariaților și reducerea muncii nedeclarate.

    „Majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată are impact asupra creșterii consumului cu o influență și asupra importului bunurilor de consum. Creșterea salariului minim poate avea efecte pozitive asupra ocupării în sectoarele în care există cerere de forță de muncă datorită faptului că munca devine mai atractivă pentru anumite categorii de salariați (femei, tineri,etc.)”, se arată în nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern.

    Angajații din 3 sectoare nu vor beneficia de majorare

    Majorarea salariului minim brut pe țară la 3.700 de lei nu va fi aplicată în sectoarele construcțiilor, agriculturii și industriei alimentare, care beneficiază de un regim preferențial de taxare.

    În ciuda lipsei acestei majorări, angajații din aceste sectoare vor continua să primească venituri nete mai mari decât cei din alte domenii care sunt plătiți acum cu salariul minim brut.

    Salariul minim în sectorul construcțiilor a fost crescut doar la nivel brut începând cu 1 octombrie, pentru a menține netul angajaților nemodificat după introducerea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS). Astfel, acesta rămâne la 4.582 lei brut, ceea ce înseamnă că un angajat plătit astfel va avea în mână 3.196 lei.

    Similar sectorului construcțiilor, introducerea CASS în 2023 a dus la o majorare a salariului minim doar pe plan brut, pentru a menține nivelul net al salariului. Prin urmare, acesta rămâne la 3.436 lei brut începând cu 1 ianuarie 2024, ceea ce ar însemna un venit net de 2.396 lei.

    Venitul net este mai mare comparativ cu situația actuală în cazul construcțiilor, luând în considerare aceeași abordare. Totul depinde de angajați.

    Tichetele de masă nu sunt incluse în limita de 4 000 de lei.

    Deși angajații remunerați cu salarii minime au primit cu entuziasm vestea, bucuria lor a fost umbrită rapid de temerea că cei care primesc tichete de masă ar putea să primească mai puțini bani începând cu 1 iulie, chiar dacă salariul lor ar crește.

    Reprezentanții întreprinderilor mici și mijlocii (CNIPMMR) au explicat în repetate rânduri că, în cazul în care Guvernul decide să majoreze salariul minim la 3.700 de lei începând cu 1 iulie și să crească suma neimpozabilă cu 300 de lei, menținând totodată plafonul de 4.000 de lei pentru acordarea tichetelor de masă, există posibilitatea ca anumiți angajați să primească salarii mai mici.

    Totuși, vinerea trecută, Guvernul a decis să modifice legea astfel încât veniturile să nu fie afectate. Premierul a anunțat, înaintea ședinței de Guvern, că tichetele de masă nu vor fi luate în considerare la calcului plafonului de 4.000 de lei.

    (Te-ar putea interesa și: ROMÂNIA ÎNCĂ NU POATE ADOPTA EURO! CE CONDIȚII NU ÎNDEPLINEȘTE ȚARA NOASTRĂ!)

    Dacă dețineți informații despre acest subiect, ne puteți scrie pe Whatsapp la 0770660588, sau pe adresa de e-mail: [email protected].

    STIRI RECENTE

    NU RATA