Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale anunță că medicamentul OZEMPIC, disponibil în toate cele trei concentrații – 0,25 mg, 0,5 mg și 1 mg – sub formă de soluție injectabilă în stilou injector (pen) preumplut, va fi disponibil în România doar până la data de 31 iulie, din motive comerciale.
”Conform informaţiilor primite din partea deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă (DAPP), medicamentul OZEMPIC (SEMAGLUTIDUM), în toate cele trei concentraţii (0,25 mg; 0,5 mg; 1 mg) şi sub formă de soluţie injectabilă în stilou injector (pen) preumplut, din motive comerciale, va fi disponibil în România doar până la data de 31 iulie 2024. Conform prevederilor legale, medicamentul OZEMPIC, nu va mai fi comercializat în România după această dată”, a transmis Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, conform Digi24.
DAPP a anunțat că, începând cu 1 august 2024, Semaglutida va fi disponibilă sub formă de comprimate orale pentru persoanele cu diabet zaharat de tip 2, la indicația medicului. După discuțiile cu ANMDMR, producătorul s-a angajat să asigure cantități suficiente pentru a satisface necesarul pacienților care sunt deja tratați cu această moleculă sub formă injectabilă sau pentru cei cărora li se va recomanda tranziția de la tratamentul injectabil la cel oral. ANMDMR va monitoriza respectarea acestui angajament pentru a evita orice impact negativ asupra pacienților cu diabet.
În urmă cu doar câteva săptămâni, s-a creat un adevărat caz în jurul acestui mediament, mai mulți farmaciști fiind aduși în fața judecătorilor după ce ar fi făcut trafic cu acest medicament, folosit și de cei care își doresc să piardă în greutate.
(Vezi articolul aici: TRAFIC CU OZEMPIC ÎN ROMÂNIA! 13 PERSOANE REȚINUTE DUPĂ CE AU FABRICAT SUTE DE REȚETE FALSE!)
Dacă dețineți informații despre acest subiect, ne puteți scrie pe Whatsapp la 0770660588, sau pe adresa de e-mail: [email protected].