2.4 C
București
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
spot_img
More

    STIRI RECENTE

    Focar de pestă porcină africană, într-o gospodărie din Călărași!

    Un adevărat focar de pestă porcină a fost depistat într-o gospodărie din localitatea Curcani, județul Călărași. Centrul Local pentru Combaterea Bolilor Călărași a organizat o ședință pentru a aproba ”Programul de măsuri pentru combaterea focarului de Pestă Porcină Africană (PPA) în ferma nonprofesională de suine Bardocz Attila”.

    Având în vedere confirmarea bolii, s-a stabilit o zonă de protecție de 3 km în jurul focarului, care cuprinde atât exploatațiile nonprofesionale, cât și cele comerciale din localitățile Curcani și Luica. De asemenea, s-au delimitat zone de supraveghere la o rază de 10 km față de localizarea focarului, acoperind exploatațiile nonprofesionale din localitățile Aprozi, Budești, Negoești, Șoldanu, Nana, Valea Stânii, Valea Roșie, Mitreni, Clătești, Chirnogi, Valea Popii, Radovanu și Crivăț.

    În aceste zone, instituțiile implicate în controlul bolii vor aplica măsurile stabilite conform legislației comunitare, inclusiv restricții privind mișcarea animalelor, a produselor și subproduselor, a furajelor, a materialelor și a altor echipamente. Restricțiile rămân în vigoare în zona de protecție și de supraveghere până la eradarea completă a focarului, pentru o perioadă de cel puțin 30 de zile de la finalizarea operațiunilor preliminare de dezinfecție în focar și după efectuarea examinării clinice a tuturor suinelor din toate exploatațiile din zonele afectate.

    (Te-ar putea interesa și: MEDICAMENTUL OZEMPIC DISPARE DE PE PIAȚA FARMACEUTICĂ DIN ROMÂNIA!)

    Dacă dețineți informații despre acest subiect, ne puteți scrie pe Whatsapp la 0770660588, sau pe adresa de e-mail: [email protected].

    STIRI RECENTE

    NU RATA