Operațiunea Jupiter este în plină amploare. În doar cinci zile de la începerea acesteia, peste 80 de persoane au fost duse la audieri, iar prejudiciul depășește peste 30 de milioane de lei.
”În cadrul acțiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române, la data de 31 mai 2024, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Toplița, în continuarea cercetărilor efectuate într-un dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, punerea în circulaţie a unui produs purtând marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, dar și sub aspectul comiterii unor infracțiuni prevăzute de Codul Fiscal, au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară, la domiciliile unor persoane din municipiul Toplița, din localitățile Borsec și Tulgheș.
În fapt s-a reținut că, pe parcursul anului 2024, o persoană ar fi deținut și comercializat produse de curățenie (detergent), despre care există bănuiala rezonabilă că ar fi contrafăcute, iar alte două persoane ar fi deținut și comercializat țigări netimbrate și alcool ce ar fi provenit din activități de contrabandă.
În urma activităților întreprinse, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, aproximativ 70 de litri de detergent, cu privire la care există suspiciunea că ar proveni din activități de contrafacere, 113 litri de lichid incolor cu miros specific de alcool, o instalație artizanală pentru distilare alcool, 36.200 de lei și 100 de euro, precum și mai multe înscrisuri.
Totodată, față de o persoană a fost pus în aplicare un mandat de aducere.” se arată în comunicatul IPJ Harghita.
(Pe același subiect: CONTINUĂ OPERAȚIUNEA JUPITER! LA CE SUMĂ A AJUNS PREJUDICIUL STABILIT DE ANCHETATORI!)
Dacă dețineți informații despre acest subiect, ne puteți scrie pe Whatsapp la 0770660588, sau pe adresa de e-mail: [email protected].