ANAF încearcă iar să vândă la licitație bunurile conficate de la Elena Udrea în dosarul Gala Bute. Licitația va avea loc pe data de 6 iunie!
În luna martie, în cadrul celei de-a doua licitații, Fiscul a solicitat suma de 2,2 milioane lei pentru activele Elenei Udrea.
(Citește și: DEBUTUL CAMPANIEI ELECTORALE ȘI REGULILE PARTIDELOR POLITICE: CE TREBUIE RESPECTAT ÎN ACEASTĂ PERIOADĂ)
Bunurile Elenei Udrea în București: Ansamblu de active și vânzarea autoturismelor
Aceste active sunt comercializate împreună ca un pachet, reprezentând un ansamblu de bunuri situat în București, Sectorul 1, la adresa str. Constantin Godeanu nr. 55J. Potrivit documentelor, suprafața totală este puțin peste 5.000 de metri pătrați.
În plus, ANAF a vândut anul trecut un Mercedes pentru Elena Udrea, obținând 25.400 de lei, și de asemenea, un Fiat 500.
6 terenuri si mai multe bunuri scoase la licitație
”Am scos la licitaţie 6 terenuri, bunuri ale doamnei Elena Udrea, pentru a recupera prejudiciul din dosarul penal Gala Bute, valoarea acestor terenuri este de 3,29 milioane lei, toate amănuntele legate de această licitaţie le găsiţi pe site-ul ANAF. La fel, sunt scoase şi două autoturisme aparţinând tot debitoarei. Este vorba despre un Fiat 500 de 35.000 lei şi un Mercedes, cred că de 37.971 lei. Mi-aş dori ca cât mai multă lume să meargă pentru a creşte preţul acestor bunuri, ca să putem să ne recuperăm prejudicial pe care îl avem în acest dosar”, a declarat Lucian Heiuş, preşedintele ANAF.
Direcţia Generală Executări Silite Cazuri Speciale, parte a ANAF, organizează o licitație pentru vânzarea a șase terenuri intravilane situate în București, cu un preț de pornire de 3.296.136 lei, fără TVA. Aceste proprietăți, care au aparținut fostului ministru Elena Udrea, au fost puse sub sechestru de către DNA în februarie 2015. Suprafețele terenurilor variază între 596 și 885 de metri pătrați și sunt localizate pe strada Constantin Godeanu nr. 55J, în Sectorul 1 al Capitalei.
(Te-ar putea interesa și: PRIMĂRIA CRAIOVA ÎN AȘTEPTAREA ACORDULUI DE MEDIU PENTRU PARCUL CERNELE: PLANURILE INCLUD EXPROPRIERI)
Dacă dețineți informații despre acest subiect, ne puteți scrie pe Whatsapp la 0770660588, sau pe adresa de e-mail: [email protected].