5.8 C
București
joi, noiembrie 21, 2024
spot_img
More

    STIRI RECENTE

    Drumurile din țară împânzite de polițiști de 1 mai!

    Mii de polițiști din toată țara sunt prezenți astăzi la datorie pentru a preveni eventualele accidente și nereguli din trafic. Mai multe județe au suplimentat în această perioadă numărul de agenți de pe teren.

    În Caraș Severin peste 170 de poliţişti vor acționa zilnic pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta siguranţa cetăţenilor. În Timiș, peste 200 de polițisti vor fi prezenți pe stradă, iar polițiștii rutieri vor acționa cu 15 radare, 10 aparate drugtest și 30 de aparate etilotest.

    (Te-ar putea interesa și: PRINS CU 3 KILOGRAME DE COCAINĂ ÎN MAȘINĂ!)

    În Vâlcea, peste 300 de polițiști vor supraveghea buna desfășurare a sărbătorilor, în Arad peste 100, iar în Mehedinți peste 70 de echipaje vor utilizata toată aparatura din dotarea polițiștilor rutieri pentru măsurarea vitezei de deplasare și depistarea conducătorilor auto aflați la volan sub influența alcoolului sau substanțelor interzise.

    ”200 de poliţişti, din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, dar și din cadrul altor structuri de poliție, vor acționa și vor desfășura activități specifice, în sistem integrat, împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne” se arată în comunicatul IPJ Olt. Peste 300 de cadre ale MAI vor supraveghea și în Hunedoara.

    (Vezi și: RAZIE DE AMPLOARE ÎN CLUBURILE DIN BUCUREȘTI!)

    Cum s-au mobilizat autoritățile de la malul mării

    ”În perioada minivacanței, în mediul urban și rural, precum și  pe litoralul Mării Negre, vor acționa, zilnic, aproximativ  450 de poliţişti din structurile operative, folosind peste 200 de autospeciale și aproximativ 15 aparate radar, pentru prevenirea producerii oricăror evenimente ce ar putea afecta siguranța cetăţenilor.” transmite IPJ Constanța.

    Zeci de radare la munte

    În județul Argeș, pe lângă siguranța deplasărilor pe drumurile publice, asigurată de peste 70 de polițiștii rutieri aflați, zilnic, la datorie cu 15 aparate radar , acționează și polițiștii cu atribuții privind ordinea publică (medie zilnică de peste 200 ), alături de cei din structurile de investigații criminale, economic, arme, dar și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, trasmite IPJ Argeș.

    (Citește și: 1 MAI SAU ZIUA MICILOR LA ROMÂNI!)

    Grătarele de 1 mai supravegheate de Garda Națională a Mediului

    ”În cursul zilei de 01 mai, se va acționa în locurile pretabile pentru organizarea de picnicuri, în acțiuni comune cu jandarmii argeșeni și cu reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu, dar și cu alte structuri.” mai transmite IPJ Argeș.

    Dacă dețineți informații despre acest subiect, ne puteți scrie pe Whatsapp la 0770660588, sau pe adresa de e-mail: [email protected]

    STIRI RECENTE

    NU RATA