În urmă cu doar câteva minute, Cătălin Cîrstoiu a susținut o conferință de presă în care a lămurit toate aspectele discuțiilor care s-au învârtit în jurul acestuia în ultimele zile.
”Am auzit și eu declarațiile publice ale domnului Ciucă și Ciolacu. Aveam intenția să fac acest lucru. E util cât mai repede. Legat de acuzațiile de incompatibilitate, opinia mea este că doar o instituție, ANI, poate să spună. Din punctul meu de vedere nu am făcut nimic care să îmi dea perspectiva că sunt în stare de incompatibilitate…Am vrut să fac o administrație publică în București mizând pe un sprijin stabil în CGMB!!! Nu am vrut să fac o administrație politică. Am spus că vreau să fac administrație publică cu un sprijin politic. Eu nu am intrat în cursa asta că am visat eu. Am avut o propunere din partea liderilor coaliției. Am simțit sprijinul lui Marcel Ciolacu și al lui Nicolae Ciucă, dar recunosc că am fost cam singur în precampania de o lună. Am întâlnit lideri de filiale care m-au înconjurat cu căldură dar nu poate fi un demers pentru Primăria București fară sprijin….Aș fi nebun dacă aș merge mai departe fără să am susținerea coaliției. Îmi pare rău că nu l-am ascultat pe Traian Băsescu, să nu intru în politică. Cu Iohannis nu am avut nicio discuție”
”Daca mă retrag, nu e decizia mea în acest moment!” a mai declarat Cîrstoiu.
(S-ar putea să îți placă: DANIEL BĂLUȚĂ ȘI-A DEPUS CANDIDATURA PENTRU PRIMĂRIA SECTORULUI 4!)
Medicul Cîrstoiu primele declarații după ce Robert Negoiță a anunțat că este dispus să candideze la Primăria Capitalei
”Robert Negoiță mi-a spus că se operează în ziua respectivă, o operație programată nu poate fi amânată.”
Cîrstoiu, despre scadalul clinicii private
Legat de scandalul în care medicul Cîrstoiu este acuzat că trimitea pacienții de la Spitalul Universitar la clinica sa privată, acesta a declarat:
”Am operat și în alte spitale publice și în republica moldova. Am oferit opinia mea și în alte spitale private când mi s-a solicitat. Eu nu fac o chirurgie ușoară, ci una complicată, tumori osoase… Nu e un domeniu ușor sau accesibil oricui. Legat de participarea la consultații la AnemonaMed, acolo mi-am ajutat colegii și am răspuns solicitării unor pacienți care mi-au solicitat expertiza. Rolul meu a fost să-i tratez. Dorm liniștit pentru că am ajutat pacienții! Pacienții aleg singuri unde merg, în sistemul public sau șistemul privat. La privat sunt două posibilități: în regim CNAS sau consultație plătită. Legea 95 a fost modificată în 2016 prin OUG 79 care a introdus alt regim al incompatibilităților și conflictului de interese. A creat un haos, nu a fost avizată de Parlament, nici nu a fost pe ordinea de zi, dar produce efecte. Legea spune clar că funcția de manager este incompatibilă cu orice acitivitate remunerată sau neremunerată în aceeași unitate. Am facut conferința aici, pentru că bisturiul din mână nu mi-l ia nimeni.” a mai precizat Cătăin Cîrstoiu.
(Te-ar putea interesa și: CIOLACU, ADEVĂRUL DESPRE CANDIDATUL COALIȚIEI LA PRIMĂRIA CAPITALEI!)
Dacă dețineți informații despre acest subiect, ne puteți scrie pe Whatsapp la 0770660588, sau pe adresa de e-mail: [email protected].